joi, 31 mai 2012

Şi hackerii plâng câteodată

Nu caraghioşii ăia pe care i-a prins poliţia şi care se visau Anonymous! Hackerii adevăraţi, cei care scriu programe, cei care sar toate pârleazurile cibernetice, cei care nu sunt prinşi decât în momentul în care se cred atât de buni încât nu-şi mai iau toate măsurile de securitate. Cei care, în momentul în care ţi se aşează la computer, pot să-ţi spună tot ce-ai făcut în ultimii ani, deşi tu ţi-ai reinstalat Windows-ul de nu ştiu câte ori şi crezi că tot istoricul ţi s-a şters.

Şi cum să nu plângă, cât timp toată lumea îi numeşte hackeri pe unii care rulau câteva progrămele de pe net, 24 de ore din 24, doar-doar prind o breşă într-un sistem de securitate. Normal că la noi au prins. Normal că au scris tot felul de măscări pe unde au putut, normal că au dat jos nişte documente cu care s-au mândrit online. Evident că au putut să spargă şi nişte adrese de mail, că nu e mare filosofie.

Dar hai să nu-i mai numim hackeri. Că nu sunt. După cum nici ăia care falsifică carduri nu sunt hackeri. Fac skimming sau carding, dacă preferaţi. A, am uitat să vă spun cum se numesc ăia cu progrămelele: script-kiddies. Le-ar plăcea să fie consideraţi haxori, dar nu sunt. Pentru asta, ar trebui - în prealabil - să fie nişte buni crackeri. Doar că liderul auto de la Piatra Neamţ, magazionerul şi fotograful nu sunt aşa ceva. Sunt, precum spuneam, script-kiddies. Iar hackerii adevăraţi (elite hackers, cum li se mai spune, tocmai din cauza deselor confuzii) îi dispreţuiesc la maximum.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu