Mania diminutivelor

Sunt absolut sigură că fiecare dintre noi, indiferent de sex, foloseşte - în mod constant - măcar un diminutiv. În cazul meu, diminutivul care îmi inundă zilele de luni până joi (adică zilele în care am jurnal) este "pisicuţă" şi desemnează nişte minunate exemplare umane, culte şi haioase, cărora - în mod normal - li se spune "redactori" Ai mei nu sunt doar "redactori", ci sunt şi "pisicuţe", ca semn al afecţiunii pe care le-o port de o grămadă de ani. Aşadar, am Pisicuţa Puternică (pentru că nu aş avea cum să mă adresez altfel unui fost jucător de rugby) şi Pisicuţa Depresivă (nu pentru că omu' ar avea depresii, doar că ochii de basset şi piercing-ul din sprânceană, plus sinuzita acută, îl duc mai aproape de curentul emo) Există şi varianta "pisicuţu' lu' mama", atunci când fiu-meu se alintă, iar eu vreau să-i creez senzaţia că mă duce de nas, dar asta e o altă poveste.

Totuşi, n-aş putea în vecii vecilor, să mă duc într-un mall şi să caut "rochiţe", "fustiţe", "pantofiori", "săndăluţe", "gentuţe", să admir "cerceluşi", desigur după ce-mi parchez "maşinuţa" Nu că aş avea "maşinuţă", pentru simplul motiv că n-am "carneţel de conducere" 

Ori de câte ori aud aceste diminutive, mă gândesc automat la "ciorbiţă de văcuţă" Deci de ce "ciorbiţă" şi de ce "văcuţă"? Ce are în plus "ciorbiţa de văcuţă" faţă de ciorba de burtă?! Cum v-aţi simţi dacă un ospătar v-ar întreba dacă nu mai doriţi nişte "smântânică" şi nişte "ardeiaşi iuţi" la "ciorbiţa de burtică" pe care tocmai v-a adus-o? Personal, aş face nişte corelaţii deloc măgulitoare, care - în ultimă instanţă - ar contribui decisiv la cura de slăbire pe care o ţin perpetuu. Fără niciun rezultat, dar ce mai contează...

Aşadar, de ce folosesc oamenii atât de multe diminutive? Nu vă gândiţi că doar femeile o fac. Bărbaţii sunt şi ei  nişte demni utilizatori. Ce-i drept, nu îşi iau "pantalonaşi", dar cer "pâinică", iar la sfârşitul mesei vor un "vinişor", cu toate că nu ar refuza nici o "berică"  Să fie traumele copilăriei? Nu ne-au alintat părinţii, hai să ne alintăm noi, tot restul vieţii, deşi e penibil să fim ditamai adulţii şi să folosim baby-talk...

Personal, promit un "pumnişor în năsuc" oricărui individ care vrea să pară tânăr într-o manieră ridicolă şi cumplit de iritantă. Cu riscul ca dup-aia să aud celebra replică: "Tanti mama lu' Adriana, Adriana ne-a luat mingiuţa!"