"Detectorii" unchiului Sam

Dacă ar fi fost după sufletul meu, ştirea cu cei doi militari americani prinşi cu detectoarele de metal la castrul roman Carsium, ar fi trebuit să fie deschidere de jurnale pe tot întinsul patriei. Păi cum, măi... smartasses! Noi vă aşteptăm 40 de ani şi voi veniţi să vă jucaţi de-a Sydney Fox şi Nigel Baily? Norocul nostru că i-au văzut nişte ţărani, care - probabil pentru că nu ştiu că poziţia noastră, ca stat, este să stăm la unghi de 90 de grade în faţa Marelui Licurici - au chemat jandarmii. Cred că nici ăştia n-au televizor şi nici nu citesc ziarele, pentru că i-au săltat instantaneu pe cei doi relic hunters.


Ceea ce urmează este previzibil... Ai noştri au fost nevoiţi să-i cheme pe ai lor, care şi-au preluat loazele şi au promis cu mâna pe "Stars and Stripes" că le vor vor ancheta temeinic. Nu mă aştept la minuni, pentru că am văzut cum l-au pedepsit pe nenorocitul ăla care l-a omorât pe Teo Peter.

Întrebarea mea este alta: cum au ieşit hahalerele cu cele două detectoare de metale, din unitate? Şi dacă au ieşit cu ditamai instrumentele din baza de la Kogălniceanu, ce mai pot scoate de acolo? Că de introdus, sunt sigură că nu sunt probleme, de vreme ce ăia s-au jucat de-a arheologii. Presupun că nu căutau bănuţi pentru colecţie. Deci cum? Şi ce părere are distinsul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti? Sper să nu aibă îndrăzneala să ne sugereze să ne păzim mai bine istoria. Nu că m-ar mira, la modul în care ne tratează, ca pe o colonie umilă din zona cea mai săracă a Africii.