Roman-fluviu: ziua mea, de dimineaţă până la prânz

Se prefigura a fi doar o zi puţin mai aglomerată decât altele! Singura modificare dramatică ar fi fost că trebuia să mă trezesc la 7.30, ca s-o aştept la gară pe mama mea de la Constanţa. Mi-am pus ceasul să sune şi m-am culcat, neştiind ce urma să se întâmple. Dar să o luăm în ordine cronologică...


06.15 Evit, în ultima clipă, să cad din pat (care e queen size, să fie clar) şi - dacă tot fac ochii mari - mă duc încet spre baie. Până în final, ce mi-e 7.30, ce mi-e 6.15. Tot obosită o să fiu.

06.16 Apăs comutatorul şi nu se întâmplă nimic. Îl apăs şi pe cel de la bucătărie. Nimic. Iau toată casa la rând. Nimic. Verific tabloul, să văd dacă nu cumva e ceva în neregulă cu siguranţele. Totul e aşa cum trebuie. Pun un halat pe mine, ies pe holul blocului, apăs comutatorul. Nimic.

06.20 Răsuflu uşurată. Nu e de la mine. Totuşi, asta nu mă ajută. Bun, trebuie să respir adânc. Fac asta mai mult decât era cazul. Hmmmm, în ce hal plouă...

06.30 E momentul să găsesc o lumânare, pentru că n-am geam la baie ca să profit de cvasi-lumina de afară. Am găsit-o. E ascunsă într-un borcan mare şi greu. Scrie că ar mirosi a mere verzi. Mda, poate aveam nevoie de aromoterapie. O aprind. Miroase a şosete purtate un întreg sezon de un fotbalist rural din divizia C. Clar, am nevoie de un ness. Mai ales că am constatat că telefonul pe care îl pusesem la încărcat NU s-a încărcat, pentru că nu avea de la ce.

07.06 Constat şi că nessul fără ceva de citit, nu prea merge. Încă e prea întuneric. Îmi vine ideea genială de a înlocui lectura cu discuţia. Îi dau un sms finului meu, în care îmi expun durerea din suflet. Îl rog să sune la Enel şi să afle ce se întâmplă. Omu' sună. Ăia îi spun că totul este în regulă, ba chiar îi sugerează că siguranţa de la blocul meu ar fi defectă.

07.20 Mai am nevoie de conversaţie, aşa că o sun pe mama care era deja în tren. În primul rând, să verific dacă e deja în tren. Maică-mea suferă un şoc, pentru că în viaţa vieţilor ei n-a mai pomenit să o sun la o asemenea oră. Dacă tot e în şoc, deci tace, profit şi-mi vărs amarul. Într-un final, mă expediază cu sfatul matern: "Hai să nu mai vorbim acum, că ţi se descarcă telefonul şi cine ştie la ce oră îţi vine curentul!"

07.21 Dar parcă finul a scăpat prea repede de jeluială. Ia să mai schimbăm nişte sms-uri. După câteva minute, urmează replica: "Stai să ajung la muncă, să iau o gură de cafea şi mai vorbim!"

07.30 Acum chiar e momentul să încep să mă pregătesc. Un duş ar merge perfect! Care duş, care perfect? Am centrală termică. N-am curent, n-am apă caldă. De ce????? De ce tocmai mie????? Credeam că cel mai rău lucru este să te speli pe dinţi în baie, la lumina romantică a unei lumânări cu miros înfiorător. Ok, igienă parţială, dar eficientă.

07.40 A venit momentul să mă machiez. Oboseala îşi spune deja cuvântul. În loc să-mi iau tot beauty-case-ul şi să-l mut la bucătărie, aleg să iau ce-mi trebuie... la bucată. Că am făcut nu ştiu câte drumuri din baie în bucătărie e o treabă. Dar de ce ţineam într-o mână un produs cosmetic şi în cealaltă lumânarea dezgustătoare??? Ce-i drept, după 3 ture "la dublu" am realizat că nu e ok.

08.20 Tulburat de chinurile naşei sale, finul se oferă să mă ducă la gară. Să-i dea Ăl de Sus sănătate, că mare bine face...

08.24 Finul nu mai poate să mă ducă la gară, pentru că are o şedinţă la ora 10, dar trece să-mi lase un telefon încărcat, să nu rămân izolată de lume.

08.41 Sun personal la Enel, pentru că am acumulat atâta energie, încât sunt sigură că pot rezolva această problemă. Nu am cu cine să discut, dar ascult oripilată înregistrarea, în care un tăntălău cu accent neplăcut îmi spune că n-o să am curent până la 11. Bine, merci! Eu la 9.10 trebuie să ies din casă, ca să nu întârzii la gară.

08.54 Finul mă aşteaptă în faţa blocului, cu telefonul de schimb. Îmi explică ce şi cum, după care pleacă la şedinţa lui. Urc rapid. Mai am un sfert de oră şi trebuie să o întind. Între timp, ia să văd eu cum stă treaba cu touch-screen-ul. Bine că nu-mi băgasem cartela în el, că precis i-aş fi sunat pe câţiva dintre şefii finului, care - din motive necunoscute - îşi stocase contactele în telefon şi nu pe cartelă.


09.05 Nu mai pot să stau ca un popândău, plus că îmi vine să adorm. Sar în primul taxi. La volan, un şofer cât doi şoferi şi cu tot la fel de multe păreri. Pe drumul până la gară, am aflat că are un băiat cu două masterate, o casă la Diham, o soţie gospodină etc.

09.38 Fericită că scap de dolofan, îi arunc banii şi pornesc în trap spre peron. Puteam să merg normal, pentru că trenul ajungea la 09.52, dar mi-era că adorm pe drum dacă nu mă grăbesc. Ajung în faţa panoului de sosiri şi văd că trenul are 25 de minute întârziere.

09.40 O sun pe mama, să o anunţ că are întârziere, de parcă ar fi putut să se dea jos din tren şi să-l împingă. Cu acest prilej, îi mai dau un sms finului, dacă tot l-am făcut părtaş la durerea mea, încă din prima clipă.

09.45 M-aş da pe net, m-aş da pe Facebook, m-aş da pe orice site posibil şi imposibil, doar că nu se poate. Bateria e pe sfârşite. Mă uit, aproape înlăcrimată, la telefon. Acum îi înţeleg pe cei care rămân în deşert cu doar două degete de apă pe fundul sticlei.

10.15 Trenul mai întârzie încă 5 minute, deci va ajunge la 10.22.

10.20 Mai am puţin şi mă arunc în genunchi în faţa Biroului de Informaţii, doar să aflu linia pe care va trage trenul. Mai sunt 2 minute şi niciun semn. Mi se comunică linia, spre care mă târăsc mai ceva ca o omidă cu febră musculară.

10.22 Mama sare din tren şi mă priveşte cum apar din zare. Mă pupă şi îmi şopteşte încurajator: "Arăţi bine, dar de ce porţi bocanci?" Era exact ce aveam nevoie să aud, aşa că o iau de o aripă şi-i spun scurt: "Treci la taxi!" Replica vine imediat: "Cu metroul ajungem în 10 minute" Am uitat să menţionez că mama, sânge de aristocrat, preferă să stea într-o vilă cu prietena ei din copilărie, decât într-un apartament de bloc de la etajul 4 (4 din 4, adică fără lift) Nu o să înţeleg niciodată de ce!

10.40 Ajungem, se lasă cu pupături şi complimente. Bocancii mei primesc încă o privire dezaprobatoare. O ignor, în timp ce - din ochi - caut o priză. O găsesc şi mă simt de parcă aş fi descoperit Sfântul Graal.

12.45 E timpul să plec, deşi m-aş mai fi jucat cu pisica aia galbenă şi pufoasă. Mă urc în primul taxi. A doua greşeală a zilei. Şoferul asculta Angela Similea - Casa mea. Pufnesc în râs. Omul mă priveşte nedumerit. Printre sughiţuri, îi spun că este exact melodia pe care o aveam în cap încă de dimineaţă. Încântat, dă radioul mai tare, în timp ce eu număr descrescător, de la 100.000, ca să nu sar din mers.

13.24 Ajung acasă. Am curent. Despachetez ce mi-a adus mama. Îi dau un sms finului, ca să-l anunţ că totul e sub control. Menţionez şi că am nevoie de un psihoterapeut.

14.00 Mă apuc de scris pe blog.

14.25. Realizez că ziua nu s-a terminat.