marți, 8 mai 2012

Dormim şi slăbim


Sună genial, nu? Dacă ar fi adevărat, aş avea o siluetă de manechin, pentru că am stabilit chiar şi recorduri de 14 ore de somn continuu. Desigur, în iarnă, atunci când organismul meu tinde să hiberneze. În orice caz, dieta cu somn există! Dar, ca să funcţioneze, trebuie să iei pastile. Nu somnifere, deşi ar fi o variantă viabilă, atât timp cât autorul minunăţiei de "regim" pretinde să ne culcăm la aceeaşi oră. Păi şi ce fac dacă nu mi-e somn? Număr oi, miei şi dalmaţieni?! Nu de alta, dar ceaiul de valeriană recomandat îmi provoacă spasme musculare numai când mă gândesc la el. De fapt, la orice ceai.


În fine, specialistul american (chiar n-aţi intuit că e vorba despre un specialist american?) spune să băgăm calciu şi magneziu, dar şi pansamente gastrice. Cum aşa? De ce m-ar durea stomacul? Poate din cauză că "dieta cu somn" ar trebui să se numească "dietă cu somn, dar fără mâncare"?

Oricum, am găsit şi o utilitate acestui regim de-a dreptul ciudat! De-acum nu mai e nevoie să invocăm scuza cu durerea de cap. Spunem simplu: "Iartă-mă, dar sunt la dietă! Trebuie să adorm în clipa asta!" 

3 comentarii:

  1. Se ştie că omul leşinat de foame doarme foarte bine. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Dormi linistit, dr. Oz are grija de tine. Era si un serial cu numele asta. Aveau aia tot felul de metode de slabit - inclusiv vestita tocanita de cioburi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dr. Oz nu imi inspira deloc incredere, cu toate liftingurile alea facute. Daca duci o viata sanatoasa, precum o propavaduieste el, nu cred ca trebuie sa te infigi in bisturiu de la primele riduri. Sau poate nu inteleg eu showbiz-ul american.

    RăspundețiȘtergere