Nu mai luaţi ţeapă cu agenţii-fantomă! Poftiţi la etajul 4 din 4, fără lift! Avem tot ce vă trebuie: două ghivece cu plante pe care le putem intitula "vegetaţie luxuriantă", meniu "all inclusive" dacă mai înainte trageţi o tură de hypermarket, baie cu apă caldă 24 de ore din 24, internet wireless, televiziune prin cablu, dar - cel mai important - umezeală cumplită, caracteristică zonelor tropicale. Desigur, vă recomandăm să vă vaccinaţi în prealabil, pentru că pomii înalţi şi frumos mirositori din faţa blocului adăpostesc hoarde de ţânţari. Aer condiţionat? Bineînţeles că există. Dar numai sub formă de aparat, pentru că ultima suflare de freon şi-a dat-o azi-noapte, pe la vreo 2.
După bunul obicei al casei, cu o jumătate de oră înainte de culcare, am pornit utilajul, l-am setat la 20 de grade, după care m-am întors în bucătărie, ca să-mi termin ness-ul de noapte (adică decofeinizat) şi primul episod din seria a 5-a a fabulosului serial cu vampiri intitulat "True Blood" Fatalitatea a făcut ca o parte din ness să-mi ajungă pe tricoul super-long, aşa că m-am dus în dormitor să culeg unul curat.
Aţi primit vreodată o veste atât de proastă, încât aţi simţit că vi se taie genunchii şi că vă ia cu leşin? Exact aşa m-am simţit în clipa în care am deschis uşa şi am constatat că dormitorul meu era un fel de saună de bloc. Aparatul de aer condiţionat se agita, dar în zadar. 29 de grade indica, 29 de grade se simţeau. Mi s-au umplut ochii de lacrimi şi creierul de înjurături tehnice. Am pus mâna pe telecomandă. L-am pornit, l-am oprit, l-am dus la 16 grade, i-am pus lamelele să fâlfâie, i-am ordonat să ionizeze. Nimic!
Aşadar, după ce noaptea trecută nu am avut o oră dormită lângă alta, în zori de zi - adică pe la 11 - am coborât în trap accentuat spre atelierul meştericilor de peste drum. Acolo am avut alt şoc. "Focile" - căci acesta este numele de cod al rotofeilor care se pricep la toate, inclusiv la încărcat cu freon aparatele delăsătoare - nu erau pe poziţii. Nici măcar nu aveau lipit pe uşă eternul bilet "Venim imediat!" Nimic! Deci nimic-nimic-nimic! Despre un număr de contact, să nu mai discutăm. Sunt meşterici de cartier, nu de Silicon Valley, ca să apeleze la tehnologia de vârf. Cum s-ar zice, la telefoane mobile sau adrese de mail.
M-am târât înfrântă spre casă. La intrare, m-am întâlnit cu vecina de palier (exact, mama lui Rozy) care se întorcea zglobie de la piaţă. Normal că ne-am salutat şi normal că m-a întrebat de ce am un cioc de ornitorinc. I-am expus pe scurt situaţia, încercând să nu par o drama queen. Nu mi-a reuşit. Ciocul de ornitorinc a început să-mi tremure, în momentul în care doamna mi-a spus cât se poate de clar: "A, dar nu-i mai căutaţi când e caniculă! N-au aer condiţionat în atelier şi li se face rău!"
Nu disper, deşi voi dormi pe sărite şi noaptea asta. Odată şi odată, o să vină ea, luna octombrie! Şi niciun aparat de aer condiţionat din lume nu va fi mai plin de freon ca al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu