Băiatul cu sprâncenele circumflexe

Sunt fizionomistă! Nu am găsit un mod mai elegant sau mai blând de a vă spune adevărul. Ajunge să mă uit la faţa omului, ca să ştiu la ce să mă aştept din partea lui. Când eram mai mică, am încercat să ignor chestia asta şi să mă apropii de oameni care - din prima secundă - nu mi-au inspirat altceva decât neîncredere, dacă nu chiar dorinţa de a fugi instantaneu. De fiecare dată mi-am luat-o grav în freză, aşa că am decis să nu-mi mai ignor instinctele. Cum s-ar zice, dacă îmi place faţa ta, suntem prieteni. Dacă nu, e ok... atât timp cât nu încerci să-mi încalci interesele. N-aţi uitat că sunt rocker, nu?

M-am uitat seara asta la interviul cu ăla mic al lui Năstase! Primul lucru pe care l-am remarcat: sprâncenele circumflexe. Potrivit simţurilor mele, ori e prost cu răcnete şi are o grămadă de vicii, ori e psihopat peste poate şi are probleme fundamentale, doar că trebuie să mimeze onorabilitatea. Vreau să mi se confirme ceea ce gândesc. Deci ce să fac?

Oare nu e un moment bun să-mi sun noul idol, mult mai bine pregătit? N-a zbârnait telefonul de două ori, că l-am auzit: 

- Plimbăm câinele? mă întreabă, fără să mai aştepte schimbul de amabilităţi, domnul P.

- Cu cea mai mare plăcere! Într-un minut sunt în faţa blocului! îi răspund, în timp ce-mi înhaţ cheile, ţigările, bricheta şi mobilul.

Totuşi, odată ajunşi faţă în faţă, nu putem depăşi anumite convenienţe. Aşadar, după cum se face la case alese, nu intrăm direct în subiect. Întâi discutăm despre vreme, atingem şi problemele comunităţii, mai ales că - noaptea trecută - un beţiv a insistat să ne trezească pe la 4 dimineaţă şi abia apoi ajungem unde trebuia.

- V-aţi uitat la televizor? îl întreb detaşat, de parcă m-aş fi interesat dacă a primit pliantul de la Bricostore.

- Normal, doar trebuia să-l văd pe mesager.

- Şi cum vi s-a părut?

- Dumneavoastră, prima!

- Trebuie?

- Absolut!

- E o evaluare?

- Am trecut de faza aceea. Acum e doar o dovadă de curtoazie. Ladies first! Deci?

- Deci am vizionat un exemplar de calitate inferioară, dar bine dresat, care discuta despre drama tatălui său numindu-l "Adrian Năstase". Asta îmi aduce aminte de indivizii mult prea penetraţi de propria importanţă pe Pământ, care discută despre ei la persoana a III-a. Campion mi se pare Sorin Oprescu! L-am auzit de nu ştiu câte ori declarând că "Sorin Oprescu nu se va lăsa împiedicat...." sau "Sorin Oprescu va continua să facă....." Dacă vrei să transmiţi un mesaj de familie, te duci cât mai aproape de acel membru al familiei. Dacă eşti fiul lui Adrian Năstase, numeşte-l "tată", nu "Adrian Năstase" şi - mai ales - nu îi spune "dânsul" Că în Moldova, când scoţi vaca din staul, spui că ai plecat cu "dânsa" la păscut.

- Interesant, îmi zâmbeşte încurajator domnul P.

- Sunt pe aproape sau zburd pe câmpii?

- Sunteţi acolo unde trebuie! Dar să mergem mai departe... Ce v-a mai transmis juniorul?

- El, ca fiu al Împuşcatului, nu mi-a transmis nimic ca persoană. Trecând peste faptul că era speriat de camere, că nu era în stare să-l lege pe A de B şi că avea acea gură flască ce mi-a indicat o lipsă acută de personalitate, mi s-a părut că a venit la televizor doar ca să transmită mesajele altora. Exact cum aţi sesizat! A fost un mesager! Şi a transmis conştiincios. Prima dată, mesajul avocaţilor. Apoi a lansat o serie de acuzaţii mascate la adresa celor care l-au dovedit pe taică-său, pentru ca - în final - să-şi afirme gratitudinea pentru cei care îi susţin familia, Pentru cei care îi sunt obligaţi să-i susţină familia, dacă pot supralicita. "Nenominalizaţii", cum ar veni.

- O analiză buna...., spune domnul P.

- Bună, dar nu suficientă. Vă ascult! arunc provocarea, în timp ce îmi aprind o ţigară, deşi sunt sigură că domnul P. consideră că e un semn de vulgaritate ca o femeie să fumeze pe stradă. În fine, în jurul blocului.

Dar domnul P. nu se împiedică în amănunte, ba chiar îmi pasează lesa Bichon-ului (deşi mă vede că am probleme cu bricheta sau poate tocmai de aceea), timp în care îşi leagă un şiret care se încăpăţânează să nu stea cum trebuie. E un moment tocmai bun ca să-mi imaginez ce ar spune prietenii mei rockeri dacă m-ar vedea ţinând o chestie pufoasă care se mişcă haotic, după cum o îndeamnă mirosul.

- A minţit! izbeşte din plin domnul P.

- Da, am văzut şi eu că privea în colţul stânga-jos! încerc să-mi confirm imaginea de observator.

- A fost doar o scăpare, ca dovadă că a fost antrenat din greu. Şi a făcut asta o singură dată. Dar tot a minţit.

- Cum v-aţi dat seama? Şi la ce anume vă referiţi când spuneţi că a minţit?

- N-a venit să vorbească doar despre familie, despre ce au simţit ei.... Aia a fost o poveste jenant de subţire. Ceea ce a intenţionat a fost să lanseze o foarte mare ameninţare. N-aţi sesizat-o?

- Vă referiţi la momentul în care a spus că, dacă taică-său ar fi reuşit să se omoare, s-ar fi descoperit o mulţime de alte scrisori?

- Deci aţi prins ideea... Iar acum vine întrebarea: unde sunt acele scrisori?

- A spus că prin casă, dar e exclus! A fost o percheziţie. Procurorii le-ar fi găsit. Poate e ceva pe suport electronic, un mail, un stick, un CD... Oricum, nu-mi ies la socoteală scrisorile către membrii familiei. Iniţial s-a vorbit despre 3 bucăţi, câte una de fiecare. Seara asta am aflat că sunt 3 scrisori, plus un testament politic.

- Deci de ce a venit juniorul la televizor? mă ascultă profesorul P.

- Ca să anunţe că Năstase nu şi-a spus ultimul cuvânt şi că, dacă cineva încearcă încearcă să-i prelungească întemniţarea pe baza altor dosare pe care le are pe rol, se vor afla multe. Dar nu a venit să-şi protejeze avocaţii. Să nu-mi vină nimeni cu poveşti că unul dintre ei a fost ameninţat, că nu ţine. Pe mine, reporter fiind, m-a ameninţat un întreg clan de ţigani că mă taie, în plin tribunal, sub ochii poliţiştilor. Ăia n-au păţit nimic, pentru că totul era la nivel declarativ, iar eu sunt în viaţă. Deci e fonfleu. Plus că a anunţat că site-ul lui taică-său rămâne activ, măcar la nivel de mesaje. Deci cine are informaţii, să poftească.....

- Şi ce-ar mai fi fonfleu? preia argoul domnul P., ignorând noua mea ipoteză, ceea ce mă pune pe gânduri.

- Mă gândesc la faptul că este posibil ca scrisorile despre care spune juniorul să existe, dar să nu fie în ţară. Totuşi, ar putea să nu fie pe suport electonic. Să fie dosare. 

- Şi unde ar putea fi ele? 

- Domnule P., în momentul de faţă, pun datele cap la cap. Şi atât! refuz să merg mai departe, cu riscul să-mi ofensez vecinul de la parter, cu atât mai mult cu cât ştiu că nu e doar un bătrânel inofensiv,

- Mergem mai departe cu raţionamentul? reacţionează împăciuitor domnul P.

- Nu! MERGEŢI mai departe cu raţionamentul, pentru că eu am raţionat destul.

- Eu sunt un om bătrân, se dă bolnav şi ostenit domnul P.

- Iar eu sunt soprană la Scala din Milano!

- Asta ştiu!

- În primul rând nu sunt soprană, ci alto-doi! contraatac, superioară.

- Am vrut să vă încurajez! Ştiu că nu vă ies notele înalte, hohoteşte domnul P.

- Şi cum puteţi să ştiţi aşa ceva?
- Păi mi-a  spus vecina dumneavoastră că, la duş, cântaţi ceva cu "Si-si-si".....şi că nu aveţi o voce subţire.

- În blocul ăsta se comunică prea mult, îi lansez peste umăr, în speranţa că nu mă va vedea râzând.

- Totuşi, puteţi să-mi spuneţi ce interpretaţi cu atât de mult entuziasm? îşi încearcă norocul domnul P.

- Evident că nu! Şi noapte bună! îi urez demnă.

Intru în scara blocului şi deja mă pufneşte un râs istoric, pe care îl împărtăşesc - prin uşa de sticlă a blocului - domnului P., care cred că s-a acomodat deja cu felul meu de a fi, pentru că se hlizeşte înapoi. Totuşi, urcând pe scări, nu pot să nu fiu enervată de faptul că mama lui Rozy a descris drept "Si-si-si" o piesa clasică, al cărei referen sună cam aşa "Six-six-six, the Number of the Beast, Sacrifice is going on tonight" Mda, posibil să nu asculte Iron Maiden. Voi remedia acest lucru!