Mama mea, telenovelista

- Bună, te-am sunat ca să te număr! îi arunc mamei mele gluma clasică, la care ea trebuie să răspundă "Mama e numai una!"

- Bună, poţi să mă suni mai încolo?

- Sigur! Ai vreo problemă?

- Nu, nu! Pa-pa!

Deci n-are nicio problemă, dar mi-a dat cu flit. Suspect. Suspect rău de tot. În fine, depăşesc momentul şi  îmi văd de ale mele. După vreo jumătate de oră, sună telefonul. Mă uit pe display: mama.

- Gata treburile? o întreb ironică.

- Aaaaa, păi nu făceam treabă.

- Dar ce făceai de nu puteai să vorbeşti la telefon? adopt un ton inchizitorial.

- Mă uitam la un serial pe "Acasă" şi era ceva interesant.

- Prin serial înţelegem telenovelă, nu?

- Da, recunoaşte mama, care decretase cu mulţi ani în urmă că ea, în vecii vecilor, nu o să-mi mai facă programul în funcţie de televizor.

- Bravo! Iar pe viitor, dacă vreau să vorbim, cam când ar fi bine să te sun?

- Păi dai pe "Acasă" şi mă suni pe publicitate!

- Deci mut de pe ştiri ca să pândesc pauza de publicitate de pe un canal de telenovele... Asta vrei să-mi spui?

- În principiu, da! devine mama brusc arţăgoasă.

Când mama devine arţăgoasă e bine să nu mai plusezi, pentru că ea funcţionează după principiul "Everything you say can and will be used against you!" Adică nu-i trebuie prea mult să-şi aducă aminte de vreo tâmpenie pe care ai făcut-o acum un deceniu. Are un talent neobişnuit de a corela evenimente întâmplate acum o grămadă de ani cu cele din prezent şi să-ţi ţină o poliloghie de juma' de oră, sub egida: "Exact aşa ai făcut şi atunci când....." Deci mai bine lipsă.

- În regulă, aşa o să fac! În rest, totul bine?

- Da! Mai încolo mă duc până la Tovarăşa, o iau şi plecăm la o plimbare pe faleză.

Tovarăşa e fosta mea învăţătoare, cu care mama s-a împrietenit de curând. Cum, nu mă întrebaţi, pentru că sunt chestii pe care mi-e frică să le aflu. Dar tot mai pun o întrebare:

- Până la ce oră vă plimbaţi?

- La 10 fără 10 trebuie să fim acasă, se scapă mama.

- Altă telenovelă, nu?

- Nu te poţi abţine să nu înţepi, nu? 

- Ce să fac, dacă sunt Scorpion?

- Să te controlezi, că vorbeşti cu mama ta, nu cu vreun coleg.

- În regulă! Te sun mâine, pe publicitate.

- Aşa să faci! Dacă nu sunt acasă, suni la Tovarăşa, da? Că i-ar face aşa o mare plăcere să te audă...

- Bine, o să sun la Tovarăşa.

- Mai ai numărul?

- Întipărit în memorie, cu cifre de foc!

- Obrăznicătură!

- Şi eu te iubesc!

- Te pupă mama! Spor la lucru!

Aşadar am îmbulinat-o! Ultimul lucru din lume pe care mi-aş dori să-l fac ar fi să aud vocea fostei mele învăţătoare. Din experienţa primei convorbiri pe care am avut-o - după ani şi ani - cu fosta mea dirigintă din "generală", sunt sigură că se vor revărsa râuri de amintiri, de tip "Mai ţii minte cum veneam după tine în curtea din spate să te chem la ore, pentru că jucai baschet şi nu auzeai clopoţelul?" sau "Mai ţii minte când l-ai împins din bancă pe Sandu, pentru că te gâdila?" La naiba, abia am auzit cuvântul "Tovarăşa" şi mi-au revenit în minte chestii pe care încercam să le uit. Sunt într-o dilemă majoră! What to do - what to do????