Oferte matinale, numai bune de înjurat

Sâmbătă, o zi numai bună de trezit când te taie capul, de lenevit la căldură cu gândul aiurea, de făcut treabă în casă într-un ritm blând, că doar nu te zoreşte nimeni, de zăcut la televizor, eventual de băgat una bucată siestă, pe principiul "Fie omul cât de mic, după masă doarme-un pic!" Mi-au reuşit toate, mai puţin primele două puncte: trezitul când vreau şi lenevitul post-trezit.


La 9.30 punct, sună telefonul fix. Problema este că "fixul" meu sună doar atunci când se întâmplă ceva neplăcut. Deci sar panicată din pat, cu tot cu pilota care mi se învălmăşeşte în jurul gleznelor, îmi pierd echilibrul, sunt la un pas să intru cu capul în uşă, mă redresez în ultimul moment, patinez până în sufragerie, apuc telefonul şi spun:

- Neaţa! Ce s-a întâmplat?!
- Bună dimineaaaaaaaţa! Sunt de la firma X din Baia Maaaaaaaaaaare şi aş dori să vă invit la un evenimeeeeeent...., se aude o voce lălăită, care mi se adresa în ritmul zonei din care provine.
- Mda, nu sunt din Baia Mare, deci nu pot participa! latru scurt, în speranţa să o descurajez pe cucoana tot un zâmbet, care miorlăia la telefon.
- Nuuuuuuuu, că nu e la noooooooooi, e la dumneavoaaaaastră, în Bucureeeeeeeşti!
- Tot nu pot să particip! Altceva?
- Dar staaaaaaaaţi, că nu v-am povestit despre ce este vooooooorba!
- Nu mă interesează! N-am timp!!!! şuier ameninţător, reproşându-mi că nu am învăţat nici până acum să trântesc telefonul în nasul cuiva, chit că nu-l cunosc.
- Vaaaaaaaaai, dar aşa aţi spus şi data trecutăăăăă, că nu aveţi tiiiiiiimp! se alintă doamna din Baia-Mare, de parcă era la întâlnire cu amantul, nu la telefon cu un potenţial client.

Da! Îmi aduc aminte acum de firma X din Baia Mare. Timp de juma' de an, în fiecare vineri dată de la Dumnezeu, îmi dădea deşteptarea când până şi Soarelui îi era lene să stea în poziţia în care trebuia. Iar pe vremea aia munceam până în miez de noapte. Clar, e momentul să uit de politeţe. Îmi activez genele ardeleneşti şi turui fără să respir:

- No, ştii ce, tu copilă? Mintenaş şterge numărul meu de telefon din baza voastră de date, arză-vă focu' să vă arză, de deşteptaţi voi oamenii când le e somnul mai dulce! Auzitu-m-ai?!

Linişte pe fir! Există două posibilităţi: ori am vorbit ardeleneşte la fel de bine cum vorbeşte engleza un chinez, ori am avut un asemenea impact, încât madama a rămas mută. Nu amuţise, doar compila. După câteva secunde de pauză, reacţionează. De data asta fără să se lălăie şi să se izmenească în receptor.

- Amu' ce-i atâta supărare? V-am şters, no! Îi bine?
- E marfă, pisi! îi arunc, înainte de a închide.

Sunt atât de mândră de eficienţa mea, încât nici nu îmi mai propun să dorm. Deschid lucrările cu o cafea cât mine de mare şi un braţ de rufe aruncat în maşina de spălat. Doar că, pe când făceam revista presei, cu cafeaua şi ţigara aferentă, m-a fulgerat o idee: "Cum naiba mă descurc data viitoare, dacă mă sună firma Y din Oltenia sau firma Z din Moldova?!" Cu vorba din Ardeal m-am descurcat, că nu degeaba mi-am petrecut vacanţele la bunicii mei din Mediaş, dar cu restul dialectelor sunt varză. O variantă ar fi să pretind că nu vorbesc româneşte, alta - să-mi iau un robot telefonic. Doar că nu aş lăsa un mesaj de întâmpinare, ci vreo 10 secunde de metale grele. Mda, cred că asta e varianta cea mai bună...