Stupizenia ridicată la nivel de artă

Îmi aduc aminte ce bucurie naivă m-a încercat în momentul în care autorităţile au decis că ne putem plăti absolut toate facturile la Poştă. În sfârşit, scăpam de alergătura de la un ghişeu la altul. Nu mai trebuia să stau de nu-ştiu-câte-ori la coadă, nici să mă abţin din răsputeri să nu-i spun vreo două acriturii de la ghişeu. Ce n-am luat în calcul? Faptul că Poşta nu se coordonează cum trebuie cu furnizorii de utilităţi. Şi nici furnizorii de utilităţi pe ei înşişi.

Oferte matinale, numai bune de înjurat

Sâmbătă, o zi numai bună de trezit când te taie capul, de lenevit la căldură cu gândul aiurea, de făcut treabă în casă într-un ritm blând, că doar nu te zoreşte nimeni, de zăcut la televizor, eventual de băgat una bucată siestă, pe principiul "Fie omul cât de mic, după masă doarme-un pic!" Mi-au reuşit toate, mai puţin primele două puncte: trezitul când vreau şi lenevitul post-trezit.

Non-probleme de bloc cu final neaşteptat

Vineri seară. Un moment minunat, pe care am reuşit să-l apreciez abia acum, când nu mai sunt nocturnă, ci diurnă. Organismul meu încă se revoltă, după ce ani în şir a evoluat după un alt fus orar, dar nu am de ales. Cel puţin momentan. În fine, odată ajunsă acasă, îmi umplu cada cu apă fierbinte, decisă ca după maximum o jumătate de oră să mă bag în pat, cu laptopul în braţe. Un serial, un ziar, un site de ştiri... Nu contează! Ideea e să mă relaxez într-un fel. Doar că socoteala de la etajul 4 nu se potriveşte cu cea de la parter şi iată că îmi sună telefonul.

Recunosc, am ucis!

Nu, nu e nevoie să vină procurorii cu Biblia! Pot să jur şi cu mâna pe ofertele de la Bricostore, care îmi sufocă biata cutie poştală. Nici măcar nu o să susţin că nu am vrut. Ba am vrut, am vrut foarte tare. Motivul este simplu: nu accept să-mi împart spaţiul vital cu şoarecii.

La cules de cuvinte

Am o rochie lungă, cu nişte frumoase imprimeuri color. Susţin că e din Mozambic, deşi cineva e de părere că provine din Botswana. Îl rog (căci e un "el") să-şi argumenteze teoria cu ajutorul monedei naţionale din ţara respectivă. Nu o face, din varii motive. Nu insist, fiecare are dreptul să-şi aleagă moneda pe care o preferă. Marea Uniune Mondială ne-a dat această posibilitate.

Aliodor la televizor

Am aşteptat interviul cu Aliodor Manolea, mai ceva ca pe un interviu cu Vin Diesel! Nu că mi-ar plăcea cum arată Vin, doar că mă fascinează personalitatea lui... În fine, începe interviul cu Aliodor, eu - popândău în faţa televizorului.

Politică balcanică, ruşine cui te-a creat!

Mai sunt câteva zile până la referendum, iar eu sunt sătulă până peste cap de politicienii noştri! Am avut câteva zile în care m-am concentrat asupra epitetelor pe care şi le aruncau. Doar că, la un moment dat, au devenit plictisitori. Niciunul nu este Alcibiade, creatorul celebrei "maimuţe curentate" Apoi am încercat să calculez cu ce frecvenţă îşi schimbă declaraţiile. A fost un experiment năucitor, pentru că rapiditatea cu care treceau dintr-o parte într-alta m-a împiedicat să elaborez un model matematic.

Toţi câinii preşedintelui

Când un preşedinte de stat se duce undeva, să zicem la o televiziune pentru că e singurul exemplu concret pe care îl pot da, e însoţit de un întreg dispozitiv. Aşa e regula, să aibă după el o grămadă de tipi masivi şi tunşi regulamentar, eventual o salvare, o maşină de pompieri, o dubă a jandarmeriei, plus un domn cu un câine în lesă. Patrupedul e plimbat peste tot, ca să identifice un potenţial pericol. Nu, nu caută droguri, ci dispozitive explozive.

Un preşedinte sufocant de discret

"Voi fi un preşedinte interimar discret", a spus el. Şi s-a ţinut de cuvânt. Vreo 4 zile, după care n-a mai putut rezista să stea departe de terenul de joacă. Cel care a deschis Cutia Pandorei a fost Victor, care l-a invitat pe Interimar în frumoasa-i emisiune. Crin nu s-a descurcat rău, ba chiar a lansat celebra frază: "Dacă Traian Băsescu rămâne preşedinte, eu plec, pentru că - din punctul meu de vedere - nu mai are rost să continui!" Aplauzele au curs râu. "Uite, dom'le, ăsta om politic!", au decretat admiratorii siglei "galben-cu-săgeţică"

Ce ştiu dizeuzele, dar nu ştiu politicienii

Orice duduie care are un firicel de voce, dar îşi doreşte să devină vedetă, e conştientă de la bun început că nu va ajunge acolo unde doreşte, dacă nu are o imagine care să vândă. Normal, la început se îmbracă şi ea cu ce are prin dulap. Mai o bluză cu sclipici, mai o rochie cu paiete pe care purtat-o când era domnişoară de onoare, mai un păr ars de la decolorant, mai un machiaj în culori pastelate mimând inocenţa.