Stupizenia ridicată la nivel de artă

Îmi aduc aminte ce bucurie naivă m-a încercat în momentul în care autorităţile au decis că ne putem plăti absolut toate facturile la Poştă. În sfârşit, scăpam de alergătura de la un ghişeu la altul. Nu mai trebuia să stau de nu-ştiu-câte-ori la coadă, nici să mă abţin din răsputeri să nu-i spun vreo două acriturii de la ghişeu. Ce n-am luat în calcul? Faptul că Poşta nu se coordonează cum trebuie cu furnizorii de utilităţi. Şi nici furnizorii de utilităţi pe ei înşişi.

Oferte matinale, numai bune de înjurat

Sâmbătă, o zi numai bună de trezit când te taie capul, de lenevit la căldură cu gândul aiurea, de făcut treabă în casă într-un ritm blând, că doar nu te zoreşte nimeni, de zăcut la televizor, eventual de băgat una bucată siestă, pe principiul "Fie omul cât de mic, după masă doarme-un pic!" Mi-au reuşit toate, mai puţin primele două puncte: trezitul când vreau şi lenevitul post-trezit.

Non-probleme de bloc cu final neaşteptat

Vineri seară. Un moment minunat, pe care am reuşit să-l apreciez abia acum, când nu mai sunt nocturnă, ci diurnă. Organismul meu încă se revoltă, după ce ani în şir a evoluat după un alt fus orar, dar nu am de ales. Cel puţin momentan. În fine, odată ajunsă acasă, îmi umplu cada cu apă fierbinte, decisă ca după maximum o jumătate de oră să mă bag în pat, cu laptopul în braţe. Un serial, un ziar, un site de ştiri... Nu contează! Ideea e să mă relaxez într-un fel. Doar că socoteala de la etajul 4 nu se potriveşte cu cea de la parter şi iată că îmi sună telefonul.