Aliodor la televizor

Am aşteptat interviul cu Aliodor Manolea, mai ceva ca pe un interviu cu Vin Diesel! Nu că mi-ar plăcea cum arată Vin, doar că mă fascinează personalitatea lui... În fine, începe interviul cu Aliodor, eu - popândău în faţa televizorului.

Politică balcanică, ruşine cui te-a creat!

Mai sunt câteva zile până la referendum, iar eu sunt sătulă până peste cap de politicienii noştri! Am avut câteva zile în care m-am concentrat asupra epitetelor pe care şi le aruncau. Doar că, la un moment dat, au devenit plictisitori. Niciunul nu este Alcibiade, creatorul celebrei "maimuţe curentate" Apoi am încercat să calculez cu ce frecvenţă îşi schimbă declaraţiile. A fost un experiment năucitor, pentru că rapiditatea cu care treceau dintr-o parte într-alta m-a împiedicat să elaborez un model matematic.

Toţi câinii preşedintelui

Când un preşedinte de stat se duce undeva, să zicem la o televiziune pentru că e singurul exemplu concret pe care îl pot da, e însoţit de un întreg dispozitiv. Aşa e regula, să aibă după el o grămadă de tipi masivi şi tunşi regulamentar, eventual o salvare, o maşină de pompieri, o dubă a jandarmeriei, plus un domn cu un câine în lesă. Patrupedul e plimbat peste tot, ca să identifice un potenţial pericol. Nu, nu caută droguri, ci dispozitive explozive.

Un preşedinte sufocant de discret

"Voi fi un preşedinte interimar discret", a spus el. Şi s-a ţinut de cuvânt. Vreo 4 zile, după care n-a mai putut rezista să stea departe de terenul de joacă. Cel care a deschis Cutia Pandorei a fost Victor, care l-a invitat pe Interimar în frumoasa-i emisiune. Crin nu s-a descurcat rău, ba chiar a lansat celebra frază: "Dacă Traian Băsescu rămâne preşedinte, eu plec, pentru că - din punctul meu de vedere - nu mai are rost să continui!" Aplauzele au curs râu. "Uite, dom'le, ăsta om politic!", au decretat admiratorii siglei "galben-cu-săgeţică"

Ce ştiu dizeuzele, dar nu ştiu politicienii

Orice duduie care are un firicel de voce, dar îşi doreşte să devină vedetă, e conştientă de la bun început că nu va ajunge acolo unde doreşte, dacă nu are o imagine care să vândă. Normal, la început se îmbracă şi ea cu ce are prin dulap. Mai o bluză cu sclipici, mai o rochie cu paiete pe care purtat-o când era domnişoară de onoare, mai un păr ars de la decolorant, mai un machiaj în culori pastelate mimând inocenţa. 

Cel-Care-Strică-Vacanţele

Din câte îmi amintesc, pe vremuri, nativii americani îşi dobândeau "numele de adult" abia după un test, în care erau nevoiţi să-şi demonstreze calităţile de războinic. Dacă Victor al nostru ar fi fost pui de apaş, numele lui indian ar fi fost, în mod sigur, Cel-Care-Strică-Vacanţele. Nu de alta, dar acum trebuie să-i aducă pe parlamentari din vacanţă, ca să ucidă ordonanţa care i-a pus Bruxelles-ul în cap.

Natură Hăhăită cu Constituţie

Ziua debutase promiţător! Niciun fruct, nicio sticlă cu apă. Dar asta nu însemna că Jucătorul de pe banca de rezerve nu se gândea la binele jurnaliştilor care se lichefiau în faţa sediului său de campanie. Ca la un semn au apărut nişte băieţi dotaţi cu scaune de plastic şi cu umbrele, ca să înjghebeze un centru de presă pe trotuar. Grija a mers mai departe, căci ziariştilor le-au fost oferite şi nişte toalete ecologice, că şi ei sunt oameni, au nevoi fiziologice.

If you fool me once....

...shame on you. If you fool me twice, shame on me! Probabil expresia nu era cunoscută şi pe nava Biruinţa, aceea mai mare decât trei terenuri de fotbal. Altfel nu-mi explic de ce Traian încearcă să redevină agreabil presei. În regulă, în momentul în care a devenit primar, se bucura de simpatia jurnaliştilor. La fel şi în momentul în care decis să candideze la preşedinţia României.

Raiul din dormitor

Înainte să vă vină în cap tot felul de gânduri necurate, vă anunţ - cuvioasă toată - că titlul se referă strict la însănătoşirea aparatului meu de aer condiţionat. Asta după 8 zile de chin şi jale, dintre care majoritatea caniculare. Şi nu Focile au rezolvat problema, ci "asistentul" lor, Bart Simpson.

Seară de carte

Sâmbătă, ora 20.00! Cu punctualitate britanică, sun la uşa domnului P. Sunt dotată şi cu nişte paporniţe. Într-una am chestii sărate, dar nu prea sărate. În cealaltă, chestii dulci, dar nu prea dulci. Până în final, mă duc în vizită la un domn care a sărit binişor de 70 de ani. Iar ceilalţi doi musafiri ai săi, la fel. Am adus şi o sticlă de vin alb şi rece, pentru că cel roşu e vasodilatator, iar afară e caniculă.

Don't you cry, Traian!

După părerea mea, din această seară, Traian Băsescu ar trebui să rămână în istorie sub nickname-ul de "Preşedinte-Primitor" Nu vreau să discut despre suspendare, despre manifestaţii pro sau contra, despre discursurile urlate ale aprigilor noştri politicieni, despre modificarea legii referendumului... Nu, toate acestea cad cu zgomot într-un plan secundar.

Mama mea, telenovelista

- Bună, te-am sunat ca să te număr! îi arunc mamei mele gluma clasică, la care ea trebuie să răspundă "Mama e numai una!"

- Bună, poţi să mă suni mai încolo?

- Sigur! Ai vreo problemă?

- Nu, nu! Pa-pa!

Domnul P. - subiect de roman

Este cald! Foarte cald!!! Mi-e şi teamă să intru pe străduţa mea, ca să nu nimeresc într-o fojgăială de vecini pe care noaptea nu poate să-i mai încapă. Nu mi se pare nimic mai bizar decât să întâlnesc oameni pe care i-am văzut venind de la muncă în costum şi cu cravată, iar acum au nişte bermude ostenite, un maieu în care ar putea locui lejer juma' de bloc, plus o pereche de şlapi. O să-mi spuneţi că au dreptul să arate cum vor în timpul liber. Nicio problemă, dar şi eu am privire de estet.

Scrisoarea lui Traian către fiica sa, Elena

Văd că e la modă ca pe lângă acuzaţiile de plagiat, care zboară în toate sensurile ca nişte bondari nervoşi, să fie cool şi scrisorile. Năstase scrie familiei şi ţării, Băsescu îi scrie lui Ponta, Fundaţia Soros România îi scrie lui Ponta, tot felul de organizaţii sau grupuleţe cu diverse interese lansează scrisori deschise... Oricum, e un pas înainte de la bileţelele roz la epistole. Un semn de maturitate politică, ar decreta un analist lobotomizat.

Băiatul cu sprâncenele circumflexe

Sunt fizionomistă! Nu am găsit un mod mai elegant sau mai blând de a vă spune adevărul. Ajunge să mă uit la faţa omului, ca să ştiu la ce să mă aştept din partea lui. Când eram mai mică, am încercat să ignor chestia asta şi să mă apropii de oameni care - din prima secundă - nu mi-au inspirat altceva decât neîncredere, dacă nu chiar dorinţa de a fugi instantaneu. De fiecare dată mi-am luat-o grav în freză, aşa că am decis să nu-mi mai ignor instinctele. Cum s-ar zice, dacă îmi place faţa ta, suntem prieteni. Dacă nu, e ok... atât timp cât nu încerci să-mi încalci interesele. N-aţi uitat că sunt rocker, nu?