Jocul place viu!

Asta spunea de fiecare dată, înainte de meci, un antrenor de volei echipei de fete pe care o pregătea. Printre ele, o fostă colegă de-a mea de liceu cu care m-am întâlnit întâmplător prin Bucureşti. Eu eram la Politehnică, ea - la Sport şi, pentru a mai câştiga un ban, acceptase să joace la o echipă de mâna a 7-a. Avusese nişte probleme cu ligamentele când eram în clasa a 11-a şi, cu toate că a trecut fluierând prin examenele de admitere la facultate, era conştientă că starea fizică nu îi permite să prindă un lot ca lumea. Se descurca la şcoală, dar se resemnase la gândul că nu va putea face performanţa pe care şi-ar fi dorit-o.

Întâlnire de gradul III

E 22.34! Ştiu asta pentru că tocmai am primit un mail. Cineva mă anunţa că a fost lansată o super-ofertă de Viagra pe piaţă. Nu mă interesează, arunc oferta în spam. Sper să ajungă acolo, pentru că dau comanda de pe telefonul mobil. Sunt deja în drum spre non-stop-ul cu vânzătoare prietenoasă. Am uitat să-mi iau îngheţată din hipermarket, iar asta m-a făcut să plec de-acasă cu o uşoară nervozitate, fapt care se remarcă din modul în care dau de perete uşa magazinului de cartier. Realizez că figura mea nu inspiră nimic bun, dar să fim serioşi... Poate nu arăt ca un rocker, dar sunt un rocker până în cea din urmă celulă a corpului meu, Devin brusc "girlie" în momentul în care îl văd pe pe domnul P. numărând bani pe tejghea. Nu credeam că şi el este o creatură nocturnă, mai ales că are o vârstă şi nici nu mai e caniculă care să justifice o eventuală insomnie, aşa că am tratat situaţia ca pe un eveniment.

Dr. Dolittle de la 4

Ora 16.00. Fix ora la care mai butonez puţin televizorul, în timp ce apa de la duş începe să se încălzească. Dau televizorul mai tare, ca să aud ce se întâmplă chiar dacă sunt în baie, îmi schimb papucii clasici cu nişte şlapi şi sunt la o fracţiune de secundă să-mi lansez tricoul de noapte în coşul de rufe, când sună soneria. Mă reped în dormitor, arunc halatul pe mine, că nu se face să ies cu Duffy Duck în văzul lumii, arunc o privire pe vizor şi o văd pe vecina de alături. Recte mama lui Rozy. Deja suntem amice, deci nu am probleme de aspect. Deschid uşa larg şi constat că vizorul dă informaţii la nivel minimal. Mama lui Rozy e cu ochii roşii, suferindă toată.

Monopolul Focilor de Asfalt

Nici nu mă gândeam ca o zi care a început nu foarte glorios, să devină - brusc - o zi minunată! Cum am devenit, din blazat-neplăcută, o fiinţă plină de entuziasm şi fericire? A fost destul să ies din bloc şi să văd că uşa de la tărăboanţa Focilor este deschisă. M-am repezit pe trotuarul de vis-a-vis cu gura până la urechi şi cu ochii luminoşi.

Zâmbetul deţinutului arogant

Aş putea să mă opresc la titlu! E singurul lucru care mi-a rămas pe retină, după marea hărmălaie din această seară. M-am întrebat dacă Adrian Năstase nu ar fi putut să ceară să i se acopere faţa, să fie protejat cumva de zecile de camere de luat vederi, de zecile de aparate de fotografiat... Ce-i drept, nu cred că avea cum să solicite şi dopuri pentru urechi, ca să nu mai audă haosul interogativ al jurnaliştilor.

A fi rocker - avantaje şi dezavantaje

În urmă cu vreo 2-3 luni, i-aş fi aplicat un şut scurt în tibii oricui mi-ar fi spus că va veni un moment în care voi scrie o asemenea postare. Faptul că fac asta, îmi indică - fără drept de apel - că ne apropiem cu paşi repezi de sfârşitul lumii. Nu mi-aş fi închipuit vreodată că aş ajunge în postura Mioriţei... Ce-i drept, oii nu-i mai plăcea iarba, iar mie nu-mi mai place negrul. Drept dovadă, recent, mai precis în Noaptea Marii Împuşcări, un coleg - cameraman - m-a întrebat stânjenit: "De ce nu te mai îmbraci rockereşte? S-a întâmplat ceva?" Adică exact cum întrebăm noi când vedem pe cineva îmbrăcat în doliu. Mi-am asigurat colegul că sunt ok, doar că nu mai pot cu negrul. Dar nu despre asta începusem să vă vorbesc.

Ciocnirea civilizaţiilor

- Aşa ceva este inadmisibil! aud o voce cunoscută, fix în faţa uşii mele.

- Sunt cu totul de acord! decretează o voce la fel de cunoscută.

Am îngheţat! Tocmai ieşisem de la duş, o chestie necesară de cel puţin 5 ori pe zi când e vară şi stai la etajul 4 din 4. Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost că mi-am inundat vecinii de la 3. Pe toţi, nu doar pe cei care stau fix sub mine, pentru că atât de mare era zarva. Brusc, m-a lovit dilema: "Acum ce naiba fac? Ies să văd ce se întâmplă sau mă dau lovită?" Nu o rezolvasem pe prima, că a şi apărut a doua: "Să ies cu faţa de duş sau arunc nişte rimel pe gene şi un pic de gloss pe buze?" Rockerul din mine a decis că trebuie să facă faţă primejdiei, indiferent cum arătă, aşa că am deschis uşa larg.

Cupluri de mall

Ştiu că nu mai speraţi să vedeţi această postare, dar am prostul obicei să mă ţin de cuvânt. Sper că aţi aprofundat "Specimenele de mall" şi "Bărbătuşii de mall", astfel încât să primiţi cu entuziasm "Cuplurile de mall" Clasificarea acestora nu e dificilă, deşi unele cupluri s-au perfecţionat în arta disimulării.

Cazul Năstase - analiză de bloc

De când cu nenorocita asta de caniculă, bioritmul vecinilor mei - în proporţie de 60 la sută pensionari - s-a schimbat total! Nu mai ies cu javrele aferente după-amiaza târziu, ci la ceas de noapte. A naibii fatalitate, tocmai când mă întorc eu la muncă. De obicei, ne limităm la a ne zâmbi, la a ne saluta şi cam atât. În fine, când e cazul am grijă să anunţ din timp: "Îl chemaţi, vă rog, pe căţeluş? Mi-e teamă să nu îl lovesc din greşeală!" Asta pentru că piticania îmblănită mi se amestecă în fustele sau rochiile până la pământ, iar dacă l-aş călca pe lăboanţă ar urla neîncetat.

Cultura prin telefonul mobil

"Spune-mi cum "clopoţeşti", ca să-ţi spun cine eşti!", spunea un obscur filosof online. Şi nu ştiu din ce motive, am decis să verific dacă parafraza este corectă. În consecinţă, într-o zi, aflată într-o mulţime de oameni, majoritatea necunoscuţi, am încercat un exerciţiu de psihologie aplicată. Împreună cu prietena de lângă mine, am încercat să ghicim ce fel de lume avem în jur, în funcţie de soneriile telefoanelor mobile. Desigur, ne dădea mâna să ne prostim, atât timp cât aparatele noastre scot cel mai banal "ţâr" de pe lume. Al meu - mai înfundat, al ei - ca un "fix" clasic, din acela cu disc.

Toţi pentru purici, purici pentru toţi!

Presupun că nu mai este cazul să vă spun care este noţiunea de "dimineaţă" pentru mine. Ca să vă faceţi o idee, toţi cunoscuţii ştiu că e total inoportun, dacă nu chiar periculos, să mă sune înainte de prânz. Am reuşit să dau noi dimensiuni "Mistreţului Neprietenos"; aşadar mai bine lipsă.

Vacanţe tropicale la super-ofertă

Nu mai luaţi ţeapă cu agenţii-fantomă! Poftiţi la etajul 4 din 4, fără lift! Avem tot ce vă trebuie: două ghivece cu plante pe care le putem intitula "vegetaţie luxuriantă", meniu "all inclusive" dacă mai înainte trageţi o tură de hypermarket, baie cu apă caldă 24 de ore din 24, internet wireless, televiziune prin cablu, dar - cel mai important - umezeală cumplită, caracteristică zonelor tropicale. Desigur, vă recomandăm să vă vaccinaţi în prealabil, pentru că pomii înalţi şi frumos mirositori din faţa blocului adăpostesc hoarde de ţânţari. Aer condiţionat? Bineînţeles că există. Dar numai sub formă de aparat, pentru că ultima suflare de freon şi-a dat-o azi-noapte, pe la vreo 2.

Răducu lu' mama

Precizez de la bun început că sunt singurul copil al părinţilor mei, care - după ce m-au avut - au realizat că este mult prea riscant să producă un exemplar similar. Aşa că s-au oprit şi bine au făcut, pentru că eu - spre deosebire de alţii - m-am bucurat enorm că sunt singurul copil şi că nu trebuie să suport un frate mai mic, antipatic şi râzgâiat. Adică o copie mai tânără a mea, cum ar veni. La vremea respectivă, da?! Pentru că acum tind spre normalitate, ceea ce mă îngrijorează.

Mari colecţionari ai neamului

Menţionez din start că prin "neam" înţeleg familia proprie. Care familie se dovedeşte a fi degrabă-strângătoare, deşi - aparent - nu iese cu nimic în evidenţă. Desigur, niciunul dintre membrii clanului nu recunoaşte că ar fi colecţionar. Mai puţin ghindocul, adică fiul din dotare. Dar el are scuza vârstei. Hai să vedem cum stăm!

Bărbătuşi de mall

Termenul "bărbătuş" l-am împrumutat de la vărul meu favorit care, după o lungă perioadă de analiză, a ajuns la o concluzie: "Poate că româncele sunt cele mai frumoase femei din lume, dar bărbătuşii sunt jenanţi, mai ales după o vârstă! Sunt delăsători, nu-i mai interesează cum arată, dacă au burtă, dacă fălcile li se unesc cu gâtul, în totală dizarmonie cu picioarele subţiri!" Menţionez că vărul din dotare nu e chiar prunc, dar trage de fiare, înoată şi aleargă, astfel încât să nu poată fi identificat cu imaginea zugrăvită anterior.

Specimene de mall

A început să-mi placă identificarea de categorii! Aşa că, având în vedere că mall-ul e viaţa mea, ce-ar fi să vă împărtăşesc din experienţele personale? În consecinţă, fără prea multe introduceri, declanşez clasificările.

1. Piţipoanca wannabe - are în jur de 16-17 ani, nu ratează un tabloid, în consecinţă are vagi noţiuni despre cum ar trebui să se îmbrace ca să fie în trend. Veniturile nu o ajută, dar asta nu o împiedică să-şi ţină pe mâna fracturată în unghi de 45 de grade un "Vuittom" de toată frumuseţea. E excesiv machiată şi abia se ţine pe platformele supradimensionate cumpărate din nu ştiu ce en-gros, dar e decisă să ajungă şi ea ca fetele alea care se apucă de cântat fără ca măcar să aibă un firicel de voce.

Like me and I'll like you back

Decisă să-mi fac o profundă curăţenie de vară pe toată linia, m-am apucat să studiez lista prietenilor de pe Facebook! Mă apropii ameninţător de 900, ceea ce m-a făcut să-mi pun o grămadă de întrebări asupra sistemului meu de valori. De ce atât de mulţi? Am căzut cumva în capcana cantităţii, defavorizând calitatea? Ce am în comun cu cei aproape 900 de oameni, care îmi apar sub titulatura de "friends"? De ce le-am dat "accept"? E un fel de competiţie Facebook - "A cui e mai mare", referindu-mă strict la listă - şi i-am căzut victimă?????

Atentat canin asupra panseluţelor electorale

Nu ştiu cum e în alte cartiere, că motive să plec departe de casă nu am, dar la noi - mai ales pe arterele principale - sunt puzderie de panseluţe, intercalate cu ceea ce eu denumesc "ştevie modificată genetic" Nu ştiu cum se numeşte planta, ştiu doar că nu face flori şi are nişte frunze care seamănă cu cele de lalele, dar parcă ceva mai late. Eram sigură că o să vă uimesc în momentul în care îmi voi prezenta cunoştinţele din domeniul horticulturii.

Nicuşoare, free All Smart Games!!!

Cred că ar fi civilizat să mă adresez direct candidatului! Sau măcar celor care îl monitorizează, îndrumă, sponsorizează.... Sau, mult mai simplu, pot invoca faptul că sunt rocker şi să-l fracturez direct. Infinit mai bine, aşa că o să atac frontal. Deci mă adresez:

"Dragă Nicuşor,

Sunt o gameoholică dependentă de Hidden Object şi Time Management Games! Ca să mi le obţin gratis, că doar ştii şi tu că românii sunt prost plătiţi, le downloadez de pe un site intitulat All Smart Games. Dar am o mare problemă: nu vreau să-ţi văd până şi acolo mutra spunându-mi "E nevoie de un crtl + alt + del la primărie" În primul rând, mesajul e prost. "Ctrl + alt + del" să dai tu şi prietenii tăi apropiaţi. Durerea mea e alta! Nu ştiu cum să fac un print screen de pe laptop, dar mesajul există, se află, chiar dacă eu sunt doar o tută care de juma' de oră caută butonul respectiv. Adică pe ăla de print screen, ca să fie clar. Din fericire pentru toată lumea, sunt o tută cu Blackberry care, dacă nu reuşeşte prin metode tradiţionale, face poze. Dar vai, ce avem aici....

Moda poalelor în cap

Spuneţi-mi că sunt îngustă la minte, că sunt rigidă, că nu sunt în stare să mă adaptez, dar refuz să înţeleg moda intitulată " Uite cum arată X nemachiată" Din punctul meu de vedere, dacă nu ai 20 şi un pic de ani, un ten perfect şi trăsături bine conturate, nu ieşi din casă fără minimum de "tencuială" Gândeşte-te că te poţi întâlni pe stradă cu un cardiac şi o să-l ai pe conştiinţă. Plus că nimeni nu vrea să-ţi vadă cearcănele, genele decolorate şi buzele palide, în special dacă eşti "vedetă" Adică te ştie lumea de la televizor sau din tabloide, că noi nu avem vedete. Şi în ritmul ăsta, nici nu vom avea.

Pisica dumneavoastră e acasă?

În micul, dar cochetul meu cartier, până şi câinii sunt aşa cum trebuie. Adică mici şi cocheţi. Am văzut un singur rotweiller, în curtea unei vile, dar până şi acesta este de o tandreţe rar întâlnită. Am sperat că vecinul din blocul de alături, care vara trecută şi-a luat un Shar-Pei, va face onoare iubitorilor de câini cu atitudine. Dar nu. Shar Pei-ul lui - câine de luptă, ca să fie clar - e cel mai tăntălău căţel din lume. Nici măcar angajaţii de la Salubrizare nu-i trezesc un fior războinic.