joi, 31 mai 2012

Şi hackerii plâng câteodată

Nu caraghioşii ăia pe care i-a prins poliţia şi care se visau Anonymous! Hackerii adevăraţi, cei care scriu programe, cei care sar toate pârleazurile cibernetice, cei care nu sunt prinşi decât în momentul în care se cred atât de buni încât nu-şi mai iau toate măsurile de securitate. Cei care, în momentul în care ţi se aşează la computer, pot să-ţi spună tot ce-ai făcut în ultimii ani, deşi tu ţi-ai reinstalat Windows-ul de nu ştiu câte ori şi crezi că tot istoricul ţi s-a şters.

miercuri, 30 mai 2012

Depresia - ce e ea şi ce vrea de la mine

Sincer vorbind, nu ştiu dacă este vorba despre depresie sau dacă sunt doar meteosensibilă. Singurul lucru de care sunt absolut sigură, este că - de câteva săptămâni - nici iarba nu-mi mai creşte. Partea proastă e că nu doar eu sunt în această stare naşpa, ci şi cei din jurul meu. Aşa că nici nu se pune problema să ne scoatem unii pe ceilalţi din... şi anume.

marți, 29 mai 2012

Dilema sacilor de gunoi

Când eram mică, sacii de gunoi erau prezenţi doar la televizor şi numai atunci când se difuza vreun film american. Erau singurele scene în care îl vedeai pe protagonist cărând o enormă pungă de plastic spre tomberonul proprietate personală, plasat strategic în faţa casei cu peluză şi cu un gard scund şi alb. Noi nu aveam aşa ceva. Noi aveam pagini de ziar plasate pe fundul găleţii, care ne dădeau iluzia de curăţenie a găleţii. Ţin minte că mă expedia mama la tomberon, după care - odată întoarsă în casă - trebuia să prestez detergent + limpezire cu apă rece = igienă.

duminică, 27 mai 2012

Mania diminutivelor

Sunt absolut sigură că fiecare dintre noi, indiferent de sex, foloseşte - în mod constant - măcar un diminutiv. În cazul meu, diminutivul care îmi inundă zilele de luni până joi (adică zilele în care am jurnal) este "pisicuţă" şi desemnează nişte minunate exemplare umane, culte şi haioase, cărora - în mod normal - li se spune "redactori" Ai mei nu sunt doar "redactori", ci sunt şi "pisicuţe", ca semn al afecţiunii pe care le-o port de o grămadă de ani. Aşadar, am Pisicuţa Puternică (pentru că nu aş avea cum să mă adresez altfel unui fost jucător de rugby) şi Pisicuţa Depresivă (nu pentru că omu' ar avea depresii, doar că ochii de basset şi piercing-ul din sprânceană, plus sinuzita acută, îl duc mai aproape de curentul emo) Există şi varianta "pisicuţu' lu' mama", atunci când fiu-meu se alintă, iar eu vreau să-i creez senzaţia că mă duce de nas, dar asta e o altă poveste.

vineri, 25 mai 2012

Ce faci, atunci când plouă enervant de mult!

Prima fază e cu număratul banilor, plus activităţile aferente, dacă este cazul. Sau momentul. După aceea, dormi la nesfârşit, pentru că vremea te împinge să faci asta. Dacă nu, iei la rând cărţile din bibliotecă. Apoi speri că poate o să vezi o emisiune interesantă la televizor.  La naiba, sunt reluari. Nu mai vreau să văd nimic despre piramide, nu m-au tentat niciodată rechinii, de ce m-ar interesa ce face un anumit dispozitiv şi - sincer - cum mi s-ar putea modifica viaţa pentru că tocmai am aflat cum se produc crosele de hockey?! Deci mega-mega-mega dilemă!!!!

miercuri, 23 mai 2012

"Detectorii" unchiului Sam

Dacă ar fi fost după sufletul meu, ştirea cu cei doi militari americani prinşi cu detectoarele de metal la castrul roman Carsium, ar fi trebuit să fie deschidere de jurnale pe tot întinsul patriei. Păi cum, măi... smartasses! Noi vă aşteptăm 40 de ani şi voi veniţi să vă jucaţi de-a Sydney Fox şi Nigel Baily? Norocul nostru că i-au văzut nişte ţărani, care - probabil pentru că nu ştiu că poziţia noastră, ca stat, este să stăm la unghi de 90 de grade în faţa Marelui Licurici - au chemat jandarmii. Cred că nici ăştia n-au televizor şi nici nu citesc ziarele, pentru că i-au săltat instantaneu pe cei doi relic hunters.

Rocker până la moarte!

Am făcut declaraţia din start, ca să nu fiu bănuită de hispano-manelism. Nu am nicio treabă cu "chu-cha-cha" sau "chi-chiu-ri-chiu" ăla de mă disperă la orice ieşire în decor. Înţeleg, ritmurile latino sunt destinate să devină hituri vara, indiferent dacă sunt spre bumtzy-bumtzy sau spre reggaeton.

marți, 22 mai 2012

10 lucruri ca să fii în trend

1. Trebuie să ai măcar un obiect vestimentar în culoarea roz-coral. N-am, pentru că respectiva nuanţă mă face să arăt ca o bucată de brânză mucegăită. Ori sunt eu prea palidă, ori rozul-coral e prea dubios.

vineri, 18 mai 2012

Blocul meu e-o freză dentară cu acorduri ample


În micul, dar liniştitul meu cartier, aproape că nu e bloc la parterul căruia să nu se afle un "ceva": un magazin, o sală minusculă de fitness, un coafor, un notariat, un plafar... La parterul blocului meu se află un cabinet dentar. Nu ştiu dacă respectivii doctori sunt inundaţi de clienţi, pentru că - de la 4 la parter - e o oarecare distanţă, deci monitorizarea este exclusă din start. Mi s-a întâmplat de câteva ori să văd oameni care intră sau ies din cabinet, dar figurile lor luminoase mi-au indicat faptul că dentiştii ori se pricep de minune la ceea ce fac, ori folosesc un anestezic special, de natură să-şi facă pacienţii ilegal de fericiţi.

joi, 17 mai 2012

Misteriorul domn Ş. loveşte din nou!

Domnul Ş. este distinsul administrator al blocului în care locuiesc. Ca să respect adevărul istoric, nu doar al blocului meu, ci şi al multor altor blocuri din cartier, dar şi al unor imobile din Primăverii, de pe la Televiziune, de prin Dorobanţi. Om activ, nu glumă! În orice caz, de la clădirile "nobile" i se şi trage aura de mister.

Adevăraţii mentalişti ai României

Îi descoperisem de ceva vreme, doar că nu ştiam cum pot ajunge la concluziile la care ajung! Tocmai am realizat! Ce Gog şi Magog sau cum îl mai cheamă pe individul care a mimat că-şi opreşte inima în direct, exclusiv şi senzaţional totodată?! Adevăraţii mentalişti ai ţării sunt jurnaliştii de tabloid. Şi acum să vă explic...

miercuri, 16 mai 2012

Marea confruntare cu gaşca potăilor meteosensibile

Spre deosebire de Julius, relaţia mea cu patrupedele lătrătoare este una foarte bună! Probabil pentru că le respect atât de mult, încât nu mi-aş permite în veci să fac o rubrică de "Mimă cu potăi" În orice caz, indiferent de dimensiunile câinelui - mai ales a celui vagabond, înnobilat cu titlul de "comunitar" - reuşesc să stabilesc o relaţie de comunicare, de natură să nu se finalizeze cu muşcături. Posibil ca toate cunoştinţele mele să se fi acumulat în perioada în care am fost mândra posesoare a unui rotweiller. E o variantă, deşi din copilărie am manifestat o atracţie permanentă faţă de câini (n.A.: Mama, repet pentru a mia oară! Nu am realizat nicio clipă că animalul acela mare, cu ochii roşii, pe care ţi l-am adus în faţa uşii era turbat, da?!)

marți, 15 mai 2012

Agramaţi, dar poligloţi!

Recunosc, sunt un mare fan al serialelor! Ba mai mult, sunt precum coţofana: dacă imaginea e strălucitoare, mă şi reped spre ea. Ani de zile, am exploatat torrentele cum am vrut. Doar că, mai nou, au apărut atât de multe site-uri pe net unde poţi vedea seriale, încât chiar nu mai merită să piratezi.

sâmbătă, 12 mai 2012

Timeo danaos!

Nu am fost niciodată un fan al Uniunii Europene! Mă opun total uniformizării, pentru că - până în final - asta înseamnă UE. Aceeaşi monedă, aceleaşi reguli, aceleaşi valori. Pe scurt, pierderea identităţii ca popor. Dacă cei de la Bruxelles dau ordin ca pătrunjelul să nu crească mai mult de 10 centrimetri, toate ţările-membre se supun. Ba chiar încearcă să se convingă că doar atât de mare trebuie să fie respectiva plantă, altfel produce cine ştie ce efecte negative asupra populaţiei.

vineri, 11 mai 2012

Paparazzo de la noi vs Paparazzo de la ei

1. Paparazzo de la noi nu are noţiunea de "vedetă" Paparazzo de la ei, da!

2. Paparazzo de la noi are un contract de neagresivitate cu un hypermarket. Paparazzo de la ei nu o să pupe aşa ceva, pentru că nicio firmă, magazin sau club care se respectă nu o să permită ca stimaţii clienţi să fie expuşi, în incintă, unui posibil mega-scandal. .

joi, 10 mai 2012

Roman-fluviu: ziua mea, de dimineaţă până la prânz

Se prefigura a fi doar o zi puţin mai aglomerată decât altele! Singura modificare dramatică ar fi fost că trebuia să mă trezesc la 7.30, ca s-o aştept la gară pe mama mea de la Constanţa. Mi-am pus ceasul să sune şi m-am culcat, neştiind ce urma să se întâmple. Dar să o luăm în ordine cronologică...

Hasta la vista, baby!

Toată tevatura cu Europa League m-a scos cu forţa din zen-ul care mă caracterizează! Am constatat invazia de spanioli amatori de bere şi mari admiratori ai frumosului, am apreciat faptul că sunt civilizaţi, că nu se iau la omor cu galeria rivală, că sunt prietenoşi, puşi pe distracţie... Dar nu mă obligaţi să rezonez la importanţa evenimentului.

miercuri, 9 mai 2012

Când Soarta îţi dă un pumn în cap

Viaţa ta decurge normal. Ştii precis ce ai de făcut imediat după ce te trezeşti (adică un ness cu zaharină şi cu o cuşmă enormă de frişcă light), cum vor decurge următoarele ore (prestezi revista presei, că aşa îţi scrie în job description, să ai informaţiile updatate), te gândeşti că mai e destul până trebuie să pleci la muncă, deci timp există. Nu doar de duş, manichiură şi machiaj, ci şi de un joc. Când deodată sună telefonul.... După care toată viaţa ta se dă peste cap!

marți, 8 mai 2012

Dormim şi slăbim


Sună genial, nu? Dacă ar fi adevărat, aş avea o siluetă de manechin, pentru că am stabilit chiar şi recorduri de 14 ore de somn continuu. Desigur, în iarnă, atunci când organismul meu tinde să hiberneze. În orice caz, dieta cu somn există! Dar, ca să funcţioneze, trebuie să iei pastile. Nu somnifere, deşi ar fi o variantă viabilă, atât timp cât autorul minunăţiei de "regim" pretinde să ne culcăm la aceeaşi oră. Păi şi ce fac dacă nu mi-e somn? Număr oi, miei şi dalmaţieni?! Nu de alta, dar ceaiul de valeriană recomandat îmi provoacă spasme musculare numai când mă gândesc la el. De fapt, la orice ceai.

Apocalipsa se apropie pe furiş

Un om înţelept mi-a spus, cu nişte ani buni în urmă, că Apocalipsa mayaşilor nu are nicio legătură cu sfârşitul lumii, care - teoretic - vine cu tunete, fulgere normale, fulgere globulare, râuri de sânge, tornade, tsunami, războaie mondiale şi aşa mai departe. Apocalipsa despre care turuie toată lumea va însemna, de fapt, o schimbare radicală a tot ce cunoaştem. Am zâmbit politicoasă, pentru că părul alb al interlocutorului nu-mi permitea vreo ironie rockerească.

Ador perioadele pre-electorale

În cazul în care nu mă cunoaşteţi şi nici măcar nu intuiţi marfa, permiteţi-mi să vă anunţ oficial că, la naştere, nu mi s-a repartizat nici măcar un dram de romantism. Nu am scris scrisori de dragoste, nici ode în metru antic, nici nu m-am plimbat cu tineri domni noaptea pe plajă, nici măcar răsăritul de soare la mare nu l-am prins decât de vreo 2-3 ori şi atunci pentru că aveam insomnii.

luni, 7 mai 2012

Arta de a găsi români chiar şi acolo unde nu sunt

Câştigă unul premiul Nobel pentru literatură? Hai să-i săpăm în biografie, că în mod sigur străbunicul său e din Dâlga. Salvează altul un pui de căprioară de pe linia de tren şi devine erou în Statele Unite? Iar săpăm, după care ne bucurăm că ăl micu' al lui nea Mitică din Ploieşti a ajuns vedetă la americani. Cu actorii de la Hollywood nici nu ne mai complicăm. Dacă prinţul Charles şi-a descoperit sânge de român, nu e clar că şi actorii de peste Ocean provin de pe plaiurile mioritice?

Ultima găselniţă în materie este Pierre Moscovici. Jamais couche avec, n'est pas? Şi totuşi, dacă aveţi vreo curiozitate, v-o puteţi satisface aici.

duminică, 6 mai 2012

Şi pe stânga, şi pe dreapta, iaca-iac-aşa!

Ok, Sarko out, Hollande in! So? Ce văd eu în asta, nefiind analist... Ca madam Merkel ar putea încerca să înveţe pe dinafară geniala piesă "Singur, atât de singur", pentru că nu-l văd pe Hollande atât de dornic să încalţe pantofii cu toc ai predecesorului său. Nu înţeleg de ce noi, românii, prin vocea lui Victor Ponta, ţopăim de bucurie, precum nişte macaci cărora li s-a oferit un supliment de banane. Omu' ala, viitorul nou preşedinte al Franţei, ne va expedia tous le gitans înapoi, ca să câştige bunăvoinţa cetăţenilor încă din primul minut. Poate de data asta, pe francezi îi va duce capul să nu-i mai plătească şi doar să-i expulzeze.

Down on the Memory Lane

În urmă cu vreo 5 ani, alături de toţi colegii mei de redacţie intram în Febra Blogului! Exact cum este în ziua de azi cu Facebook-ul. Doar că - pe vremea aceea - nu se spunea "Dacă n-ai cont pe Facebook, nu exişti!", ci "Dacă n-ai blog, nu exişti!" Iată o dovadă că, nici măcar în online, unele lucruri nu se schimbă niciodată.

Ce scriam pe frumosul blog? Ce-mi trecea prin minte, pentru că nu-l făcusem pentru bani. Aveam chef să scriu despre politică, despre politică scriam. Mă trezeam cu chef de analizat moda, nu mă împiedica nimic. Desigur, blogul abunda de rockereli, motiv pentru care - ulterior - mi-am mai făcut un blog. Specializat, de data asta, pe chestii grele şi deosebit de grele. Minunat blog, păcat că nu mai ţin minte cum se numea.... A fost primul pe care l-am închis, pentru că ajunsesem să visez şi noaptea efecte de chitară, pedale duble şi sisteme de sonorizare. Ulterior şi blogul "generalist" a avut aceeaşi soartă, pentru că mă defectasem în asemenea hal încât mă trezeam din somn cu o singură idee: "Oare despre ce naiba să mai scriu azi???"

Şi acum ajungem la esenţa problemei: ce naiba m-a apucat să o iau de la capăt cu o activitate cronofagă? Habar n-am, dar când o să aflu, promit să vă anunţ!